12.9 C
București
vineri, mai 3, 2024

Aplicații care pot fi folosite de întreaga familie

Să fim înconjurați de tot mai multe dispozitive inteligente, care ne fac viața mai ușoară, a devenit o normalitate pentru mulți dintre noi. Nu ne mai imaginăm viața fără un telefon mobil, o cameră foto de bună calitate și multe altele. În același timp, există și numeroase aplicații care contribuie la o mai bună comunicare și organizare. Sau care ne asigură relaxarea dorită. Ori ne permit să ne monitorizăm mai bine starea de sănătate, ca să le amintim doar pe cele mai populare dintre ele. Să vedem care ar fi cele mai potrivite pentru o familie. Și, mai ales, cum ne ajută aceste aplicații.

Organizarea și gestionarea timpului

Există o mulțime de aplicații prin care îți poți organiza mult mai bine timpul. Cea mai cunoscută și folosită este Google Calendar. În condițiile în care toți membrii familiei au un program destul de încărcat, au nevoie de un instrument menit să îi ajute să își gestioneze mai bine programul. Și, totodată, să își împărtă responsabilitățile. De asemenea, există și aplicații de genul Todoist sau Wunderlis prin care activitățile zilnice sunt mult mai ușor de gestionat. Astfel, ai mai mult control asupra programului tău. Da, este adevărat, ai putea replica sec că nu ai nevoie de așa ceva. Dar pentru altă familie sunt chiar utile, deoarece îi poate ajuta pe membrii acesteia să se coordoneze mai bine.

Aplicații de mesagerie și apeluri video

Deja nici nu mai era nevoie să îți vorbim despre ele. De ce? Pentru că știi cu siguranță despre ce e vorba. Chiar și atunci când distanțele care vă despart sunt destul de mari, poți rămâne în contact cu ceilalți membri ai familiei.

Distracție pentru toată familia

Nimic nu ne place mai mult decât să petrecem timp alături de cei dragi. Și, din ceea ce am observat, chiar există o mulțime de aplicații care oferă conținut de calitate și care poate fi pe placul întregii familii. Hulu, Netflix, Disney+ sunt doar câteva dintre ele, și cu ajutorul cărora poți oricând organiza o seară de filme la voi acasă. De asemenea, există și aplicații de jocuri interactive cu care te poți conecta mai bine cu juniorii familiei. Astfel încât să petreceți timp împreună.

Aplicații educaționale

Dar nu doar distracția împreună și aplicațiile pentru organizarea mai eficientă a timpului pot fi folosite de întreaga familie. Ci și cele care te ajută să înveți informații noi de fiecare dată. De exemplu, acele aplicații prin care poți învăța ușor o limbă străină pot fi folosite de toți cei ai casei. De la mic la mare. Procesul de învățare nu trebuie să fie unul monoton ci unul interactiv și distractiv, nu crezi?

Siguranța în mediul online trebuie să fie o prioritate

Părinții trebuie să fie conștienți că internetul și folosirea dispozitivelor mobile de către cei mici trebuie încă să fie controlate de ei. Nu numai prin limitarea timpului petrecut în fața ecranelor. Ci și siguranța lor în mediul online. Există în acest sens și multe aplicații care permit controlul parental. Și care sunt prevăzute cu multe filtre de securitate. Rămâne doar ca tu să o alegi pe cea care ți se pare că răspunde cel mai bine cerințelor tale în acest sens.

Aplicații pentru monitorizarea sănătății

Din ce în ce mai mulți oameni devin conștienți că un stil de viață sănătos implică o serie de schimbări. Cu toate acestea, ritmul trepidant în care trăim parcă ne stă împotriva îndeplinirii acestui deziderat. Este nevoie nu doar de o monitorizare a stării de sănătate fizice și mentale, dar și de un control mai bun al stilului alimentar. Aplicațiile special concepute în acest sens  pentru familie sunt numeroase. Așa că ai toate șansele de partea ta.

Avantajele aplicațiilor în viața noastră

Deja, din rândurile de mai sus ți-ai dat seama care ar fi avantajele acestor aplicații, dar ne facem totuși datoria să ți le prezentăm și noi, în rândurile următoare.

Responsabilitate și implicare

Cu ajutorul dat de aceste aplicații deveniți mult mai responsabili și implicați în crearea unui mediu familial unit. Fiecare dintre membrii familiei știe care este responsabilitatea lui, ce are de făcut, și astfel nimeni nu se aglomerează inutil și cresc șansele de a avea mai mult timp liber de petrecut împreună.

Dezvoltarea abilităților și îmbunătățirea cunoștințelor

Acele aplicații educaționale despre care îți aminteam ceva mai sus contribuie din plin la dezvoltarea abilităților, dar și îmbunătățirea cunoștințelor. Cu mic, cu mare, veți reuși să evoluați permanent și să deveniți, după cum se spune, o mai bună versiune a voastră.

Spațiu comun de comunicare

Cu ajutorul acelor aplicații de conectare și comunicare toți membrii familiei au un spațiu comun de comunicare. Este mult mai simplu să țineți legătura în acest fel, să împărtășiți acele clipe speciale, de a vă susține unul pe altul, să fiți cu adevărat o familie, chiar dacă distanța care vă separă este uneori uriașă.

Petreceți timp împreună

Chiar dacă toate aceste aplicații ne fac viața mai ușoară și au avantajele lor, nu trebuie însă să renunțăm la contactul direct. De fapt, trebuie folosite cu măsură, și nu să devenim de-a dreptul dependenți de ele. Mai avem nevoie și de timp de calitate petrecut împreună, așa că pe cât posibil, nu uitați să relaționați ”în carne și oase”. Tehnologia își are avantajele ei, dar în același timp poți pica ușor în cealaltă extremă, care aproape că te face să devii dependent de ea. Prin urmare, un mare Da pentru aplicații, dar folosește-le în așa fel încât tu să le controlezi pe ele și nu invers.

Articole asemanatoare

Stai conectat la noutati

- Advertisement -spot_img
Ultimele articole