11.1 C
București
sâmbătă, mai 4, 2024

Ce să pui în bagaje atunci când pleci în concediu

Este cineva care să nu adore perioada concediului și să nu își dorească să profite de aceasta pentru a ajunge să petreacă măcar câteva zile departe de casă? Planificarea unui concediu reușit nu înseamnă numai să îți alegi destinația perfectă. Ci și pregătirea bagajelor. Nu se numără chiar printre preferințele tale, știm prea bine. Tocmai de aceea am ales să îți venim în ajutor cu câteva sugestii, menite să îți facă această misiune ceva mai ușoară.

Acte de călătorie

Nu contează că îți vei petrece concediul de odihnă pe meleaguri autohtone sau în afara granițelor. Trebuie să ai la tine toate actele necesare. Cartea de identitate, pașaportul vizat și aflat în termenul de valabilitate, actele mașinii și tot ce mai consideri că este necesar. Fii prevăzător și fă o copie după toate aceste documente. Păstrează-le la loc sigur, pentru a fi acoperit în cazul unor incidente mai puțin plăcute.

Bani cash și carduri

Pentru primele zile ar trebui să ai suficienți bani gheață fără să fie nevoie să apelezi la carduri. Pe cât posibil însă, nu ezita să folosești cardurile care trebuie să aibă suficiente fonduri. Nu contează dacă este vorba despre retrageri sau plăți, important este să fii bine pregătit pentru aceste situații.

Medicamente și kit de prim ajutor

Dacă tu sau unul dintre membrii familiei cu care mergi în concediu suferă de anumite probleme de sănătate care presupun administrarea constantă a unor medicamente, nu uita să le pui în bagaje. În cazul în care călătorești peste hotare ar fi bine să ai la tine și documente justificative pentru ele, din motive evidente. Din kit-ul tău de prim ajutor ar trebui să nu lipsească plasturi, unele medicamente cu efect analgezic, medicamente de bază și antiseptic și eventual antipiretice. Dacă pleci la drum cu copii mici, pastilele pentru rău de mișcare nu trebuie uitate pentru că se dovedesc a fi utile în multe situații.

Suficiente haine, dar nu exagera cu ele

Este de la sine înțeles că în bagajele tale trebuie să se afle suficiente articole vestimentare pentru perioada concediului. Cu toate acestea, nu trebuie să exagerezi cu numărul lor. De cele mai multe ori majoritatea dintre noi aici greșim cel mai mult. Și revenim acasă cu multe haine în bagaje pe care nu am apucat să le purtăm niciodată pe perioada vacanței.

Produse de igienă

Chiar dacă la pensiunea seau hotelul unde ai făcut rezervare primești și astfel de produse, nu înseamnă că trebuie să te bazezi doar pe acestea. Dimpotrivă, este bine să le aduci pe ale tale. Astfel, tu știi mai bine care sunt cele care ți se potrivesc potrivit tipului de piele, părului sau chiar și danturii. De aceea, din bagaj nu trebuie să lipsească niciodată șamponul, periuța și pasta de dinți, gelul de duș și ce mai consideri necsar.

Încărcătoare și adaptatoare la priză

Evident, nu ne mai concepem viața fără anumite gadget-uri, iar unele dintre ele sunt de neînlocuit. De aceea, din valizele tale nu trebuie să lipsească niciodată adaptatoarele de priză, încărcătoarele și eventual un power bank.

Șervețele umede

Nu poți să le negi utilitatea. Mai ales când pornești la drum cu copii mici. De asemenea, sunt de mare folos în multe situații neprevăzute, așa că ai grijă să ai suficiente rezerve.

Ghiduri de călătorie

Dacă destinația aleasă de tine pentru concediu este una nouă, atunci ar cam trebui să îți faci temele așa cum trebuie și să adaugi prin geanta de voiaj și un ghid de călătorie. Deși majoritatea dintre noi replica la această recomandare că putem apela la internetul de pe telefon, nu se știe niciodată cum stau lucrurile cu semnalul prin zonă.

Încălțăminte comodă

Fiind vorba despre un concediu, cu siguranță vei petrece mult timp încercând să surprinzi cât mai mult din farmecul locurilor. Și cum ai putea să faci mai bine asta decât prin plimbări lungi, în fiecare zi? Așadar, ai nevoie de încălțăminte comodă, pentru a te bucura așa cum trebuie de această experiență.

Aparat foto

Ce îți rămâne după ce vacanța s-a încheiat? Cele mai frumoase amintiri și multe fotografii. Strecoară prin bagaje și un aparat foto cu multă memorie pentru a imortaliza cele mai frumoase momente. Mai ales în condițiile în care camera de la telefonul mobil nu este una chiar atât de performantă.

Creme de protecție solară

Indiferent de anotimp sau zona în care urmează să îți petreci concediul, ai nevoie de protecție solară. Alege-o pe cea cu un SPF ridicat. Dacă ești de părere că mai este nevoie și de ceva în plus, nu ezita să adaugi.

Rucsac pentru drumurile zilnice

Un rucsac ușor, din pânză, este necesar în drumurile zilnice, pentru a avea mereu la îndemână tot ce ai nevoie: o sticlă cu apă, mici gustări, și multe altele. Nu zâmbi, pentru că atunci când mergi cu cei mici în vacanță, ai nevoie de destul de multe. Iar rucsacul este cel mai bun pentru asta. Și unele gustări simple și o sticlă cu apă sunt mereu utile, pentru un plus de energie în timpul plimbărilor lungi.

Bucură-te de experiență

Învață să te bucuri așa cum trebuie de conceciu. Încearcă multe lucruri noi, plimbă-te, relaxează-teși mai ales, fă multe fotografii. Vei adora momentele când, ajuns acasă, vei putea să revezi prin intermediul lor acele locuri și vei retrăi emoțiile care te-au încercat atunci! Concediu plăcut! Așteptăm să ne povestești cum a fost!

 

Articole asemanatoare

Stai conectat la noutati

- Advertisement -spot_img
Ultimele articole