8.2 C
București
duminică, noiembrie 3, 2024

Cele mai frumoase saline din România așteaptă să fie vizitate

Sunt multe frumuseți ale pe care le găsești din plin în țara noastră. Cu siguranță, dacă am încerca să le enumerăm pe toate, nu am reuși să o facem. DIn ce motiv? pentru că sigur s-ar găsi unele care să lipsească din lista noastră. De aceea, de data aceasta, am ales să îți vorbim despre alte frumuseți, unele subterane. După cum ți-ai dat seama, ne-am dorit, în rândurile următoare, să surprindem câte ceva din măreția celor mai frumoase saline din România. Unele dintre ele sunt poate mai puțin cunoscute. Tocmai de aceea am gândit acest articol. În sensul ca tu să le descoperi și să le incluzi pe lista ta cu locuri de vizitat.

Salina Turda

Cu sensul de a suna oarecum ca un clișeu, începem cu un nume care nu mai are nevoie de nicio prezentare. Salina Turda este cea a cărei faimă a trecut demult granițele țării noastre. Astfel, ea atrage o mulțime de turiști, în fiecare an. Această străveche mină de sare, cu o istorie care se întinde pe câteva mii de ani, a fost transformată într-una dintre cele mai frumoase atracții turistice ale României. Ai parte de o mulțime de modalități de a petrece timpul în Salina Turda. Cum ar fi să admiri lacul subteran, să încerci roata panoramică. Sau să te relaxezi la o partidă de bowling. De fapt, nu ți-am prezentat decât unele dintre atracțiile acestei saline, pentru a te invita să ajungi aici.

Salina Praid

O vei găsi amplasată în Munții Harghita. Despre Salina Praid se știe că este nu doar una dintre cele mai frumoase, ci și cele mai mari de pe teritoriul țării noastre. O vizită aici îți aduce mai aproape șansa de a explora galeriile subterane care o alcătuiesc. Și, totodată, să admiri sălile uriașe de cristale de sare sau poți admira mulțimea de sculpturi în sare.

Salina Slănic Prahova

Dacă este vorba despre dimensiuni, atunci cu siguranță Salina Slănic Prahova este cea care deține fotoliul de lider. Este considerată cea mai mare salină din Europa și a doua cea mai mare din lume. Aflată destul de aproape de micul dar cochetul oraș Slănic Prahova, nimic din ceea ce poți vedea la suprafață nu te duce cu gândul la măreția care te așteaptă în interiorul muntelui. Încă de când ai pătruns în Salina Slănic Prahova rămâi fără cuvinte în fața înălțimii acesteia.

Iluminatul subtil nu face decât să mărească aura de mister. De asemenea, poți admira sculpturi în sare. Poți parcurge galeriile uriașe, poți urca podețul pentru un mic lac. Sau poți descoperi tainele Universului într-un planetariu amenajat chiar în interiorul acestei saline. De asemenea, de la ghizii locului vei afla că încă se mai explotează sare aici, așa că dacă auzi un zgomot care să te facă să crezi că se prăbușește mina, nu trebuie să intri în panică pentru că este ceva normal.

Salina Ocnele Mari

Situată în județul Vâlcea, Salina Ocnele Mari își are originile încă de pe vremea când romanii se mai aflau încă pe aceste locuri. În prezent, este o destinație aleasă de mulți care preferă turismul medical. Galeriile salinei sunt unele dintre cele mai frumoase, iar faptul că anumite afecțiuni respiratorii își găsesc aici alinarea o face una dintre salinele preferate în special de familiile cu copii mici.

Salina Sovata

Este destul de aproape de Lacul Ursu, iar peisajului ireal de frumos de la suprafață i se adaugă în mod inspirat și cel din adâncuri. Și, deși poate nu este o destinație chiar atât de cunoscută precum alte saline din România, se merită să îți oferi șansa de o explora pe îndelete.

Salina Cacica

Istoria și natura și-au dat mâna în această salină situată în județul Suceava. Are o vechime de câteva sute de ani, și este una dintre cele mai cunoscute mine de sare, care se remarcă în special prin figurile de sare care se regăsesc aici. De asemenea, are o acustică foarte bună, ceea ce face ca această locație să fie aleasă drept locul unde se susțin numeroase concerte și se organizează multe manifestări culturale.

Salina Ocna Dej

Este amplasată pe teritoriul județului Cluj, și este recunoscută atât pentru bogăția sării, cât și pentru istoria sa. Dacă să explorezi îndeaproape galeriile ei subterane poate părea o distracție care nu mai prezintă interes pentru tine, te vei răzgândi dacă ajungi aici. De ce? Simplu, pentru că sălile ei impresionante au fost transformate în adevărate muzee subterane, care abia așteaptă să le descoperi.

Salina Târgu Ocna

Mai cunoscută și sub numele de mina Trotuș, această salină este una dintre acele destinații pe care nu ai voie să le ratezi. Poate că nu este atât de impresionantă precum Slănic Prahova, dar asta nu înseamnă că nu are nimic de oferit. Dimpotrivă, cei care i-au trecut pragul și inspirat aerul au remarcat cât de frumoasă este, cum este amenajată și cât de inspirat a fost ales iluminatul acestui spațiu. În afară de faptul că ai șansa de a afla multe despre istoria exploatării sării pe aceste meleaguri, poți să te reculegi puțin în biserica din interior, închinată sfintei Varvara, patroana spirituală a băieșilor.

Salina Meledic

Știai că și județul Buzău ascunde, printre alte minunății ale zonei, și o salină care abia așteaptă să fie descoperită și de tine? O vei găsi în apropierea orașului Nehoiu, dacă ești curios. Noi îți recomandăm să nu o ratezi, dacă vrei să ai parte de clipe de relaxare și pline de frumos.

Salina Cefa

Salina Cefa este una dintre cele mai vechi mine de sare din România, fiind amplasată în județul Bihor. Galeriile ei au fost astfel adaptate încât să găzduiască multe evenimente culturale, dar și concerte, cee ace înseamnă că avem de a face cu una dintre cele mai incitante locuri de vizitat.

 

 

Articole asemanatoare

Stai conectat la noutati

- Advertisement -spot_img
Ultimele articole